Fraudele din energie scumpesc facturile poporului și îngreunează industria
Postat de Gold FM Radio pe 31 august 2022
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, a fost deconspirat mecanismul prin care Guvernul buzunărește românii prin umflarea nejustificată a prețurilor energiei, transferând banii în bugetul de stat.
Mulți oameni politici, în special din sfera partidului PSD, lasă să se înțeleagă că de vină pentru acest furt pe față al românilor, prin creșterea nejustificată a prețurilor și prin anticiparea unei ierni grele în țară, este chiar Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De cealaltă parte a baricadei, membrii PNL dau vina pe ANRE. Totul pare a fi mai mult un joc politic, pentru că de acționat nu acționează nimeni.
Petrișor Peiu este de părere că problema actuală a energiei nu a fost ceva plănuit și subliniază că liderii politici însărcinați cu acest sector nu au fost în stare nici măcar să realizeze un studiu de impact, așa cum este prevăzut în lege. Guvernul nu reușește să gestioneze situația într-un mod corespunzător, fapt ce îngrijorează și mai mult.
Petrișor Peiu demonstrează, în urma studiilor amănunțite realizate, că în prima jumătate a anului 2022 cheltuielile marilor companii producătoare de gaz sau electricitate au crescut într-un ritm lent. În schimb, se pare că veniturile acestor companii au crescut de trei ori, fapt ce arată că prețurile au fost umflate artificial. Statul român a impus impozite speciale, pe lângă impozitul pe venit și dividende, acumulând astfel bani la bugetul de stat.
Cine suferă în tot acest scenariu haotic?
Pe lângă cetățeanul de rând care resimte zi de zi efectele scăderii puterii de cumpărare, au de suferit și companiile energofage care nu vor mai putea suporta cheltuielile de producție. Deja sunt afectate companii precum Azomureș, cel mai mare consumator de gaze din România, Alro, care și-a redus producția de aluminiu primar, Chimcomplex Borzești și toate aceste companii care au consum mare de gaz sau electricitate și care sunt majoritar de producție. Asta înseamnă că industria va fi foarte afectată.
Petrișor Peiu afirmă că ”țara este condusă la întâmplare” și că asta nu este singura problemă. La inconștiența celor de la guvernare și la lipsa lor de cunoștințe solide în domeniul economic și administrativ se adaugă lașitatea poporului, a conducătorilor companiilor afectate și a oamenilor inteligenți din țară care ar putea găsi soluții.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro