Drumul care trăiește mai mult decât primăria
Postat de Gold FM Radio pe 3 noiembrie 2026
Din 2028, 429 de comune ar putea dispărea de pe harta administrativă a României. Unele au, chiar acum, șantiere deschise.
Un contract de modernizare se semnează cu o primărie, se execută în doi-trei ani, se recepționează, iar apoi mai urmează un deceniu de garanție. Întrebarea pe care nu a pus-o nimeni e ce se întâmplă cu lanțul ăsta dacă, la mijlocul lui, primăria care a semnat încetează să existe.
Ce prevede reforma
Localitățile cu până la 1.500 de locuitori urmează să fie comasate. Până la 1 martie 2027 procesul e voluntar; după acea dată devine obligatoriu, iar noua hartă se aplică de la alegerile din 2028. Sunt vizate 429 de comune.
Suprapunerea cu lucrările e inevitabilă: prin programul „Anghel Saligny”, la jumătatea acestui an doar 12,2% dintre proiectele contractate figurau ca finalizate, iar termenul de semnare a noilor contracte urmează să fie prelungit până la finalul lui 2027. Execuția lor va continua fix în anul în care se schimbă harta.
Datorii care există deja
Mai multe primării au fost obligate prin hotărâri judecătorești să plătească constructorilor facturi restante și penalități: la Ivănești, în Vaslui, 2,64 milioane de lei, din care 155.300 penalități, plus 0,01% pe zi; la Țibana, în Iași, aproape două milioane. Ministerul Dezvoltării nu ține evidența acestor hotărâri, așa că un total nu există.
Iar întrebarea devine foarte concretă: dacă o comună are o datorie stabilită în instanță, iar din 2028 comuna aceea nu mai există, cine o plătește?
Județul care nu apare pe listă
Harta comasării spune însă și altceva. Cele mai afectate județe sunt Alba, cu 27 de localități sub prag, apoi Cluj, Caraș-Severin și Hunedoara, cu câte 26, și Olt, cu 23. Ilfov nu apare cu niciuna.
Sunt, practic, două Românii cu probleme opuse. Într-una, comunele se golesc și trebuie unite ca să mai susțină un aparat administrativ. În cealaltă, cresc mai repede decât drumurile și rețelele lor.
În a doua categorie se vede cel mai bine ce înseamnă creșterea, pentru că fiecare lucrare are o cauză demografică. Un drum județean se lărgește pentru că traficul s-a dublat în zece ani. O rețea de canalizare se extinde pentru că au apărut cartiere întregi unde era câmp. O centură ocolitoare se construiește pentru că un oraș și-a depășit propria rețea de străzi.
Exact aici lucrează acum UNITIP GLOBAL, constructor român cu peste 350 de angajați: modernizarea DJ101 între Buftea și Tămași, reabilitarea DJ179 dintre Periș și limita județului Prahova, centura ocolitoare tip autostradă a orașului Voluntari, modernizarea străzilor din Ștefăneștii de Jos și extinderea rețelelor de apă și canalizare în Afumați și Găneasa, și alte lucrări la fel de semnificative pentru comunități.
Sunt investiții făcute pentru localități care primesc locuitori, nu pentru localități care îi pierd. Problema de fond rămâne însă aceeași în ambele Românii: infrastructura se construiește în ani, iar administrația care o comandă se poate schimba între timp.
Zece ani pentru cineva care nu mai există
Pentru un constructor, miza nu se încheie la recepție. Executantul răspunde pentru viciile ascunse timp de zece ani, iar pentru structura de rezistență pe toată durata de existență a construcției. Beneficiarul care ar invoca această răspundere e primăria.
Dacă primăria nu mai există din 2028, obligația nu dispare. Se mută, împreună cu toate dosarele, într-o instituție care preia simultan patrimoniul mai multor comune. Inclusiv cartea tehnică a construcției — documentul în care intră buletinele de încercare și procesele-verbale de recepție, singura dovadă că drumul e cel din proiect. Într-o comasare, el nu se mută singur dintr-un sediu în altul.
Pentru o companie care execută în paralel lucrări în mai multe localități, cum e cazul UNITIP GLOBAL, prezentă simultan pe șantiere din Ilfov și Prahova, asta nu e o temă de dezbatere publică. E întrebarea foarte practică despre cine va semna, peste cinci ani, o remediere în garanție — și unde va fi, până atunci, dosarul lucrării.
Deci cine moștenește drumul
Pe hârtie, comuna care rămâne. În realitate, răspunsul depinde de lucruri care încă nu au fost puse pe hârtie: cum se transferă contractele în derulare, ce se întâmplă cu garanțiile și cu datoriile deja stabilite în instanță, unde ajung arhivele tehnice.
Sunt chestiuni administrative, nu politice, și au un avantaj rar: pot fi rezolvate din timp, pentru că termenul e cunoscut dinainte. Până la 1 martie 2027 au mai rămas patru luni.
