Croația plafonează prețurile la benzină și motorină pe fondul scumpirii petrolului
Postat de Gold FM Radio pe 10 martie 2026
Guvernul Croației a introdus un plafon temporar pentru prețurile la carburanți, pe fondul creșterii accentuate a cotațiilor petrolului pe piețele internaționale.
Premierul Andrej Plenkovic a anunțat că, pentru cel puțin două săptămâni, prețul maxim va fi limitat la 1,50 euro pe litru pentru benzină și 1,55 euro pentru motorină. Potrivit acestuia, fără intervenția statului, prețurile ar fi putut urca până la aproximativ 1,55 euro pentru benzină și 1,72 euro pentru motorină, transmite presa locală.
Autoritățile de la Zagreb au explicat că măsura urmărește să limiteze creșterea costurilor pentru populație și companii, într-un context de volatilitate pe piețele energetice internaționale.
Croația a mai recurs la plafonarea prețurilor la combustibili după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei în 2022, însă a renunțat la această politică în vara anului trecut.
Măsuri similare sunt analizate sau deja introduse și în alte state afectate de scumpirea petrolului. De exemplu, Coreea de Sud a anunțat recent că va institui un plafon al prețurilor la combustibili pentru prima dată în aproape 30 de ani, ca răspuns la creșterea rapidă a cotațiilor petrolului.
Decizia vine după creșterea abruptă a prețurilor petrolului pe piețele internaționale, provocată de loviturile militare ale Statele Unite și Israel asupra Iranului, care au perturbat exporturile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz. Luni dimineață, cotațiile petrolului au crescut cu peste 25%, atingând cel mai ridicat nivel din iulie 2022.
Sursa: ziua.md