Alianțele Rusiei, scamatoriile din exteriorul conflictului – Iosefina Pascal, la GOLD FM
Postat de Gold FM Radio pe 28 februarie 2022
Autor: Adrian Lambru
Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Efectul de boomerang pe care aceste sancțiuni le vor crea asupra economiilor europene se va resimți în curând. Alianțele Rusiei sunt unele zdravene ce se pot descotorosi ușor de spațiul european”.
„Republica Moldova trebuie să aibă certitudinea că nu va avea o penurie de alimente. Astăzi, 40% din produsele de pe rafturile magazinelor moldovenești sunt din Ucraina, ele pot dispărea rapid” – spune fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, pentru Radio Europa Liberă de la Chișinău.
Iosefina Pascal susține că o asemenea situație s-ar putea implementa și în țara noastă, dar nu numai. Pe lângă posibila criză alimentară, situația gazelor ar putea fi una și mai gravă, Uniunea Europeană (UE) fiind dependetă de resursele din Federația Rusă. Spațiul public occidental nu ar fi foarte preocupat de asta, ci mai de grabă de prăbușirea rublei rusești și de situația economică a rușilor.
Alianțele Rusiei
În acest context, jurnalista GOLD FM aduce în discuție alianța BRICS formată din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Aceste țări ar deține 27% din suprafața totală a planetei, 42% din populația globului și peste 24% din totalul Produsului Intern Brut (PIB) la nivel mondial. „Întâmplător sau nu, aceste țări partenere sunt neutre sau îl susțin deschis pe Vladimir Putin” – a adăugat Iosefina.
Pe lângă această alianță, Rusia mai face parte din Shanghai Cooperation Organisation formată din China, India, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Pakistan, Rusia, Tajikistan și Uzbekistan. Pe lângă acestea, mai există încă șase state partenere de dialog și partru state observatoare.
„Însă ce legătură au aceste țări cu situația de față? Eu bine, toate aceste state îi vor susține pe ruși din punct de vedere economic, chiar dacă Uniunea Europeană se retrage din peisaj. Asta pentru că toate aceste state au în spate peste 60% din piața de desfacere din lume. Iar în momentul când aceste țări vor bloca la rândul lor piețele de desfacere din statele europene și vor asigura spațiu de desfacere pentru ruși, cam ce credeți că se va întâmpla cu noi, europenii?” – întreabă jurnalista.
Sinuciderea economică
Iosefina Pascal este de părere că ceea ce face acum Uniunea Europeană din punct de vedere economic ar reprezenta o „sinucidere” prin desprinderea de Rusia. Sau ar exista posibilitatea unui joc făcut la „cacialma”, potrivit jurnalistei. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă contextul în care se află Federația Rusă în raport cu sistemul global de plăţi interbancare SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication – societatea pentru telecomunicaţii financiare interbancare globale). Mai multe bănci rusești vor fi excluse din sistemul de plăți SWIFT, decizia fiind luată de liderii UE și SUA. Acest lucru va împiedica băncile să facă operațiuni în străinătate și vor bloca exporturile și importurile rusești, a spus șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Digi24.
„Deci nu toate băncile rusești sunt scoase din acest program. Asta pentru a lăsa deschisă o portiță pentru a face în continuare bani cu Rusia prin afacerile cu gaz, în special. În tot acest timp, vor cere 3 – 4 – 5 procente din PIB din partea țărilor membre pentru înarmarea NATO. Hai să ne gândim cât de dependente energetic sunt unele state europene de distribuția de gaz rusesc. Iar la noi situația e dezastruasă pentru că cine s-a prezentat pe la putere în ultimii ani a aranjat ca sistemul energetic din România să ajungă unde este astăzi” – declară jurnalista.
Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.
sursă photo: Russian Presidency