Mica Unire: protestele de la Iași, discursul discriminatoriu al lui Ciucă și dezbinarea poporului. ‘Cadoul’ OMV

Postat de pe 24 ianuarie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În primul segment al emisiunii „Scamatoriile Iosefinei” de marți, moderatoarea Iosefina Pascal a adus în prim plan festivitățile de la Iași realizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române și a decantat mesajele transmise de politicienii prezenți.

Românii sărbătoresc la 24 ianuarie Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voință politică al liderilor din cele două principate românești – Moldova și Țara Românească și prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Mica Unire – marea dezbinare

La ceremonie au fost prezenți premierul României, Nicolae Ciucă, și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, viceprim-ministrul României, precum și primarul Iașiului, Mihai Chirica, și președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Lângă ei s-a aflat și președintele AUR, George Simion.

„La Iași jandarmii au montat garduri și i-au percheziționat pe oameni, ceea ce este un lucru extrem de grav! Cum era de așteptat, oamenii au huiduit, au fluierat, le-au arătat acestor politruci cam care este opinia cetățenilor”, a spus Iosefina Pascal.

Ciolacu a recitat plat un discurs standard scris de altul și în care a zis… mai nimic. Ciucă și-a început discursul și a făcut marele anunț despre construcția Autostrăzii Unirii: până acum discuțiile despre această autostradă erau avansate, dar acum sunt și mai avansate!? Oamenilor li se promit și mai multe promisiuni.

„Spre final, însă, Ciucă a zis niște lucruri îngrijorătoare având în vedere contextul istoric al acestui eveniment foarte important; mesajul a fost că în România sunt partide extremiste și politicieni extremiști care fac rău democrației și de aceea trebuie izolate, dar avem noroc că democrațiile au mecanisme proprii prin care elimină aceste elemente”, a mai afirmat jurnalista.

Sensul acestui mesaj a fost că cei care sunt suveraniști sau naționaliști sunt automat și teroriști, iar această idee e avansată de cineva care trebuie să fie premier al tuturor românilor. E totuși vorba de Mica Unire, un eveniment istoric important și care subliniază ideea de bună înțelegere și solidaritate, nicidecum de dezbinare socială. Ciucă este cel care a promovat în Parlament ideea unui armistițiu, a unui pact politic; afirma că nu trebuie să se mai certe între ei politrucii, ci să facă lucruri bune pentru români.

„Discursul lui Ciucă nu sună deloc democratic, nu sună a UNIRE. M-a șocat atitudinea lui Ciucă din poziția de premier, acea alocuțiune nefericită a sunat a amenințare și e ceva urât și ca mesaj public, e de natură să supere și persoane, români care se simt suveraniști sau naționaliști. Acest discurs discriminează! Avem dreptul la opțiuni proprii, avem dreptul să ne dorim ca interesul național să fie pus pe primul loc pe modelul ‘America first’, fără teama că dorind asta statul ‚democratic’ ne va ejecta fizic sau ideologic”, a punctat Iosefina.

OMV primește cadouri de la Statul Român

„La Realitatea Plus, în emisiunea Culisele Statului Paralel’ de luni, prezentată de Anca Alexandrescu, s-au continuat discuțiile cu privire la contractul de privatizare a Petromului. Am vrut să subliniez de la bun început în această emisiune o parte importantă a contractului, aceea referitoare la clauzele prin care Statul Român se angajează PE TERMEN NELIMITAT să plătească DIN BANII CETĂȚENILOR despăgubiri pentru afectarea mediului de către compania OMV-Petrom!?”, a anunțat Iosefina Pascal.

Aceasta este cea mai importantă dezvăluire din acea emisiune, deoarece ne afectează pe noi și acum, pe lângă pierderea resurselor naturale și tot ceea ce a decurs din acea privatizare frauduloasă. Noi, cetățenii, plătim sute de milioane de euro în urma condamnărilor consecutive pe care le primim pentru că ei distrug mediul. Toate acestea se vor întâmpla atâta timp cât va exista această companie și își va desfășura activitatea în România.

În plus, culmea sfidării, OMV refuză să plătească taxa de solidaritate impusă de UE în România, dar mărește și prețurile la carburanți periodic și toate acestea fără ca cineva să se sesizeze sau să ia măsuri. Pare că această companie are protecția totală a Statului Român, care, paradoxal, chiar el este jefuit.

„E foarte grav! Noi plătim și ei fac profit”, a încheiat revoltată Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background